Jessie J a fost inlocuita in turneul ‘California Dreams’ al lui Katy Perry | Music1!

Jessie J a fost inlocuita in turneul ‘California Dreams’ al lui Katy Perry

Desi Jessie J, cu grave probleme la picior, a reusit sa se mentina in atentia publicului si sa dea o serie de reprezentatii inedite avand in vedere starea sa de sanatate, exista limite chiar si pentru ea.
Artista britanica a fost fortata de imprejurari sa renunte la turneul cu Katy Perry, pe care il astepa cu atata entuziasm.

“Am plans ca am fost nevoita sa renunt la turul cu @katyperry” – scria cantareata recent nominalizata la premiile ‘Q Awards’, pe Twitter – “Sunt atat de suparata! Piciorul meu nu se vindeca atat de bine pe cat mi-as fi dorit”.

Cele doua raman, insa, prietene. Cum a luat nastere legatura dintre ele? Jessie J a spus mereu ca are probleme cu faima, iar Katty Perry – care a cautat mereu celebritatea – i-a oferit o serie de sfaturi pretioase. Fiind pe aceeasi lungime de unda, cele doua au zis sa se apropie si pe plan muzical, iar Katy a invitat-o pe Jessie sa plece cu ea in turneu in aceasta toamna.

Katy Perry, care a egalat recent un record atins pana acum doar de Michael Jackson si care stie foarte bine cum sa se descurce cu faima, a consiliat-o si pe colega sa din Marea Britanie, care se bucura momentan de un succes imens cu albumul sau de debut “Who You Are”. Cantareata in varsta de 23 de ani, care a fost distinsa cu discul de platina in UK, a povestit ca a intalnit-o pe sotia lui Russell Brand in Australia, unde se aflau amandoua in turneu. Jessie o considera pe Katy exemplul perfect de ‘pop star’ si era foarte fericita ca urma sa plece alaturi de ea in turneul “California Dreams” din Statele Unite. Poate data viitoare…

Pana atunci, Jessie J a fost inlocuita cu o alta artista din Marea Britanie, Ellie Goulding. Anuntul a fost facut pe Twitter chiar de Katy, care a adaugat- “@jessiejofficial sper sa te faci bine cat mai curand!” Iar noi ii uram acelasi lucru!

Share!

© 2010 - 2012 George Stan. Design de George Stan. In colaborare cu Izabela Georgiana. Toate drepturile rezervate.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...