Josh Farro vorbeste despre motivele despartirii trupei Paramore si dezvaluie ca a avut o relatie cu Hayley William | Music1!

Josh Farro vorbeste despre motivele despartirii trupei Paramore si dezvaluie ca a avut o relatie cu Hayley William

Ne-am obisnuit deja ca certurile si scandalurile duc de cele mai multe ori la dezvaluiri neasteptate, pentru ca – pana la urma – si vedetele sunt oameni si au si ele slabiciunile lor.
Si in cazul trupei Paramore, in momentul in care lucrurile s-au complicat, am inceput sa aflam noi informatii dintr-un adevarat puzzle.
Cu putin timp in urma, in trupa Paramore parea liniste, dupa un an plin de realizari. Mai mult, solista formatiei, Hayley Williams, vorbea despre planurile de viitor ale grupului: “Anul acesta este pe sfarsite. Mergem in continuare in turneu in America Latina, apoi vom lua o pauza, ne vom linisti si ne vom apuca sa scriem pentru un nou album“. Ea explica faptul ca momentul trecerii de la al doilea album la cel de-al treilea a fost cam dificil si, de aceea, membrii trupei aleg sa se ocupe de cel de-al patrulea album pe indelete. Iata, insa, ca acest material nu va mai aparea, cel putin nu in aceasta formula…

Josh Farro s-a declarat foarte nemultumit, in urma informatiilor aparute pe site-ul oficial al trupei, potrivit carora el si fratele sau, Zac Farro, ar fi parasit Paramore. El a spus ca solista trupei s-a comportat intr-o maniera nu foarte corecta fata de fostii colegi. In opinia sa, un anunt echitabil si echilibrat ar fi trebuit scris impreuna si nu doar de una dintre parti si – cu atat mai putin – publicat fara acordul sau.

“Aveam si eu un anunt, deja scris, pe care urma sa il fac public, insa Hayley a lansat propria sa viziune asupra a povestii, fara permisiunea mea. Noi nu am fi vrut sa iesim cu declaratii inainte sa ne consultam cu ea. Nu cred ca versiunea lui Hayley este completa. Noi mai avem si alte lucruri de spus, care ar putea clarifica motivul pentru care parasim formatia“, a scris Josh pe blogul sau, pentru ca fanii sa nu inteleaga gresit situatia.

Acesta sustine ca felul in care solista considera ca trebuie sa gestioneze relatiile in trupa a dus la creearea unui mediu de lucru ostil, moment in care el si fratele sau au decis ca ar fi mai bine sa plece. Si daca tot e momentul dezvaluirilor, Josh Farro incepe sa toarne! La inceputul carierei lor, Hayley a avut un moment in care a parasit trupa, pentru a incerca o cariera solo. Desi facusera impreuna o serie de demo-uri, in cadrul negocierilor cu casa de discuri acestea nu au fost niciodata incluse.

In final, insa, cariera solo a artistei s-a dovedit a fi un esec, iar aceasta a preferat sa se intoarca tot langa colegii sai. “Trupa a fost pusa in umrba in tot acest timp“, explica Josh, “iar tatal lui Hayley ne tot ameninta ca riscam sa pierdem tot daca ne plangem, sugerand ca noi suntem doar de umplutura si Hayley este adevarata artista. Mereu am fost pusi pe locul doi, desi faceam si noi parte dintr-o formatie care functiona ca o echipa“.

Si cireasa de pe tort – Josh Farro si Hayley Williams au fost impreuna. Ei s-au despartit insa dupa lansarea albumului “Riot!”, moment in care si atmosfera in interiorul trupei s-a stricat, pentru ca lucrurile care incepusera foarte firesc – spune el – s-au transformat in ceva prefabricat la presiunile unei case de discuri importante. Acum, ne asteptam la o noua reactie din partea lui Hayley, ca apoi sa cantarim din nou lucrurile…

Share!

© 2010 - 2012 George Stan. Design de George Stan. In colaborare cu Izabela Georgiana. Toate drepturile rezervate.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...